Expoziție și recital de muzică clasică la Muzeu

Duminică, 8 Martie 2026, ora 12, sunteți invitați să participați la vernisajul expoziției „Simultan, structură și țesătură” – sculptură în metal și replici ale unor vestimentații feminine din secolul al XVIII-lea. Expoziția este semnată de artista Carmen Chițan.

În cadrul vernisajului, veți asista la un un recital de muzică clasică susținut de duo Cantabile, compus din Andreea Nistor – violonistă și Nguyen Thu Giang – violoncelistă. Veți audia arii din Ludwig van Beethoven, Zoltán Kodály, Maurice Ravel, Handel–Halvorsen, Fritz Kreisler și Jules Massenet.

„Simultan structură și țesătură” este o invitație la contemplare, un spațiu în care materia se transformă în emoție, iar contrastul devine armonie. Prezintă Valeriu Șușnea – doctor în arte vizuale.

Intrarea este liberă!